Secţiunea MEDIA / JURNALISM
Tema 2: Lectura publică – semn al normalităţii
Miruna Vlada: Consider că era turnului de fildeş nu mai ţine acum decât de excepţionalitatea unor autori autosuficienţi lor înşile care-şi permit să ignore publicul. Dar noi restul avem nevoie de public, avem nevoie de interacţiune şi de ce să nu admitem avem nevoie de aplauze ca să ne amintească de ce scrisul nostru e vital. Prin urmare lecturile publice, deja consacrate în Occident şi devenind deja o industrie (care bucură atât buzunarul autorului cât şi agentul literar şi editura care le organizează cât şi evident public deja fidelizat venit în mod firesc acolo să ia parte la un act cultural normal, ca la teatru sau operă) sunt o necesitate a secolului 21 şi merită dezvoltate în România într-un efort susţinut de epurare a nonvalorilor publice şi de antrenare a tinerilor mai ales către cultura vie.
Gruia Dragomir: La fel cum pistele de bicicletă reprezintă un semn al normalităţii într-o ţară, şi lecturile publice reprezintă un semn al normalităţii în viaţa culturală a unei ţări. Din păcate, situaţia lecturilor publice la noi este aceaşi cu a pistelor de bicicletă: au o existenţă anemică, sunt o curiozitate, iar cei mai mulţi preferă să meargă pe lângă.
Hydra Society sunt singurii care organizează şi promovează lecturi publice într-un mod care să facă acest tip de manifestare accesibilă şi atractivă publicului tânăr: cu autori urbani şi cool, în cluburi, cu DJ şi socializare după. Chiar şi aşa, dacă s-ar pune problema plăţii unui bilet, probabil că numărul celor care asistă la acest tip de manifestări s-ar înjumătăţi. Această lipsă de interes pentru lecturile publice, care în afară concurează cu concertele rock-starurilor, se datorează şi unei slabe promovări a cărţii, dar şi a autorului, cu care am fost obişnuiţi, dar şi izolării scriitorilor în clişeul “turnului de fildeş” şi refuzul unei implicări mai active în ceea ce priveşte viaţa oraşului.
Andra Rotaru: Dacă am face un sondaj, întrebându-i pe scriitorii tineri cine le-a organizat până acum lecturile sau unde au susţinut lecturile/ cine i-a invitat, rezultatul acestuia ar fi unul pestriţ din punct de vedere statistic. Nu există o organizaţie sau instituţie care să lucreze exclusiv pentru autori, în direcţia aceasta. Lectura publică vine sporadic, aleator, şi doar atunci când se organizează colocvii, festivaluri, lansări de carte, emisiuni radio/TV. Pentru ca lectura publică să devină un semn de normalitate, ea ar trebui să fie cuantificată, luându-se un eşantion reprezentativ de scriitori. Câte lecturi publice i s-au organizat unui autor pe săptămână/lună/an. Şi mergând mai departe, la câte evenimente a fost invitat. Pentru a putea să vorbim de cifre reprezentative şi de lectura publică ca semn al normalităţii, ar trebui să vorbim de impresari. Fiecare dintre autori ar trebui să aibă un impresar, pentru că o organizaţie care să-i ia pe toţi şi să lucreze pentru marea majoritate- nu există, sau nu va exista. O agenţie de impresariere poate scoate la înaintare autori care îşi vând mai bine sau mai prost propria imagine, rezultând autori de pe urma cărora se poate câştiga sau nu. Impresarul ar fi interfaţa dintre autor şi organizatorii de evenimente, un “angajat” al autorului, care să vâneze atât apariţii publice, cât şi lecturi publice. Însă, în momentul de faţă, lectura publică de la noi e un semn de normalitate haotică, iar autorul face de toate, pentru toţi.
George Serediuc: Căi prin care să ajungi la public s-au inventat destule. Mai ales acum, când cititorul a devenit atât de atrofiat, de dezinteresat, încât uneori este nevoie să dai năvală peste el. Lectura publică rămâne însă cea mai sănătoasă. Este totodată şi cea mai incomodă. Asta pentru că noi ne-am schizofrenizat peste măsură. Nu suntem obişnuiţi unii cu alţii. O întâlnire, dealtfel normală, între omul care are de spus ceva şi ceilalţi care ar vrea să asculte pare ceva de groază.
Nu generalizez, nu am cum, dar majoriatea scriitorilor transpiră în faţa cititorilor ascultători. Este de preferat varianta unui blog, a unui post pe internet, sau ascunzişul din spatele cărţii. Feedbackul este mai uşor de tolerat în forma unui comment sau reply, a unei recenzii, a unui premiu sau a unei critici. A citi în public, însă, rămâne gestul normalităţii, al unei relaţii sănătoase între autor şi citiror. Deşi astăzi întâlnirea dintre cel ce scrie şi cel ce citeşte ia deseori forma unei confruntări, contactul pe viu este vital.
toate acestea a obţinut: Premiul de Debut (în revistă) al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, Premiul de Debut al revistei Luceafărul şi Premiul de Debut al Filialei Uniunii Scriitorilor din Iaşi Horaţiu Ioan Lascu.
Colocviul Tinerilor Scriitori USR 