N-ar strica, ne-am zis, o părere înainte şi una după Colocviu. Iată ce spun participanţii:

1. Ce aşteptări ai de la acest Colocviu? Practic aceste întâlniri sunt luate în vizor pentru faptul că se ajunge, inevitabil, la o prelungire bahică. Cam cum vezi o astfel de întâlnire şi ce te-ar mulţumi să se întâmple (ca să punem accentul şi pe rezultate) ?
V. Leac: Mă aştept la o reuniune la care tinerii scriitori se întâlnesc, socializează, un loc unde îţi faci prieteni. Da, cred că aşa ceva se va întâmpla, la asta mă şi aştept.
Andreea Toma: Fiind primul eveniment de acest gen la care particip, nu am nicio aşteptare, am doar curiozitatea de a vedea ce se întâmplă, cum se întâmplă şi tot aşa. Profesional e un pretext bun pentru a găsi colaboratori pentru revistă şi pentru a populariza revista la care lucrez (Stare de urgenţă). Cât despre prelungirea bahică… ideea îmi trezeşte câteva nostalgii chişinăuene…
Cosmin Perţa: Trebuie să recunosc cu ruşine că aşteptările mele nu sunt mari, tocmai din experienţa celor două colocvii anterioare la care am fost. Este greu de aşteptat ceva de la o întrunire a peste 50 de autori cu gusturi, criterii, aşteptări, moduri de viaţă şi de percepţie a literaturii atât de diferite cum sunt cei din aşa numita “generaţie 2000″. Nu prelungirea bahică (sau incipitul bahic, în multe cazuri) ar fi o problemă, pentru că Bachus mereu a fost un bun mediator de spirite şi de discuţii, ci tonalităţile foarte diferite ale multitudinii de grupuri şi grupuleţe de autori care, deşi nu se consideră ca făcând parte din acelaşi mare grup, aşa cum ipocrit admit în cazuri de genul acesta, sunt de fapt entităţi suficient de diverse pentru a nu fi nicidecum omogene.
Ce m-a scârbit de la început la această “generaţie” sunt tocmai aceste bisericuţe de care nu va scăpa niciodată. Ne place să ne plasăm în “marele” context al şaizeciştilor, optzeciştilor, nouăzeciştilor, însă dacă ei se defineau mai înainte de toate ca grup şi după ei au rămas individualităţi, noi ne definim, de fapt, mai înainte de toate ca individualităţi şi m-aş bucura să rămână ceva din noi într-un grup.
Este bine să ne întâlnim pentru că aşa tindem spre normalitatea asumată a grupului, însă este absurd să credem că prin aceste întâlniri se va rezolva “problema generaţiei”. În concluzie, tot ceea ce e bine nu este rău, aşteptări minime pentru satisfacţii maxime.
Monica Stănilă: Să cunosc scriitorii de vârsta mea. Bazele prieteniilor literare sunt întâlnirile de acest gen.
Luminiţa Corneanu: Mi-aş dori foarte tare ca moderatorii să fie capabili să stimuleze discuţiile la început, să tempereze excesele dacă se vor ivi, să dea coerenţă evenimentului, să le taie “microfonul” celor care cred că numai ei au voie să vorbească. Mi-aş dori ca participanţii să aibă lucruri interesante de spus şi să nu vină la Alba Iulia doar pentru “prelungirea bahică” despre care vorbiţi, aş dori să se asculte unii pe alţii şi, dacă se poate, să se bată câmpii cât mai puţin.
Luigi Bambulea: Iată, văd că amicul Perţa nu are mari aşteptări,„tocmai din experienţa celor două colocvii anterioare”. Nu cred ca aceasta să fie o bună premisă: nici pentru acest colocviu, nici pentru alt proiect care are, cu aşteptări sau fără ele, nişte mize şi finalităţi clare. Punându-mă şi în situaţia (mult mai instabilă şi incomodă) a voastră, a organizatorilor, cred că foarte potrivit ar fi să vă întreb şi eu care sunt aşteptările ce le aveţi de la mine ca participant, de la Cosmin Perţa ca participant, de la toţi cei invitaţi ca participanţi. Nu aştept concluzii finale sau sinteze epocale: nu cred că sunt posibile şi, dacă sunt, ce vom face cu ele? Foarte importantă mi se pare, însă, într-o cultură atomizată până la ghetoizare, construirea unui spaţiu de dialog. Sincer, ferm, argumentat. Organizatorilor le revine prea puţin această onorabilă sarcină. Ei se ocupă de gestiunea mult mai nespectaculoasă a unor amănunte adesea nevăzute (închirieri de săli, invitarea oficilităţilor, cumpărarea ecusoanelor, organizarea agapelor, pregătirea microfoanelor). Să reunească într-un fel vocile foarte diferite din timpul lucrărilor pe secţiuni, iată adevărata provocare, şi ea va cădea pe umerii moderatorilor. Iar dacă e să spun cum văd o astfel de întâlnire, voi zice că mă gândesc în primul rând la punctualitate, sinceră prietenie, bonomie, argumente, oameni care să ştie să asculte, iar apoi să ştie să vorbească şi, de e cu putinţă, autosuficienţe uitate acasă. Nu ştiu câţi se gândesc la prelungirile bahice ale dezbaterilor, însă personal nu vin până la Alba pentru o sticlă de vin, pe care la fel o pot bea la Cluj, scutit de dificultatea unor dialoguri cu oameni abia cunoscuţi. Poate că recunoaşterea şi cunoaşterea celor, de-o vârstă cu mine şi puţin mai mari, pe care îi întâlnesc în restrânsa lume culturală română e adevăratul lucru ce-l aştept de la Colocviul din oraşul vostru cu nume atât de frumos.
Ovidiu Baron: Îmi doresc să descopăr ce ne uneşte şi ce ne dezbină, dacă individualităţile prea puternice nu vor sau nu sunt lăsate să se integreze într-un grup, dacă individualităţile putenice sunt în primul rând valori sau orgolii, cât de serios se poate discuta pe teme care în mod sigur intersează pe toată lumea, ce preocupărti, ce interese au tinerii scriitori. Cred că eficienţa lucrărilor depinde în foarte mare măsură de implicarea moderatorilor, care trebuie să ştie când să-i oprească pe cei prea vocali şi când să-i facă să vorbească pe cei prea tăcuţi. Îmi doresc să cunosc lume nouă.

2. Dacă ar fi să faci o propunere organizatorilor, care ar fi aceea?
V. Leac: Mi-ar plăcea să existe o secţiune de creaţie, de maxim 10 min, unde se înscrie cine vrea şi fiecare improvizează /scrie un text; să existe şi un premiu, în bani, normal. Juriul să fie ales de pe stradă.
Andreea Toma: Să fie atenţi cu organizarea, să anunţe din timp şi să respecte orarul.
Cosmin Perţa: Singura mea propunere ar fi să încerce să facă întâlniri separate pentru poeţi, prozatori, critici şi eseişti (cu aceeaşi temă), pentru a putea ajunge la unele concluzii de viziune a generaţiei în diferitele sale segmente şi pentru a evita complicaţiile unui program prea eclectic şi a unor participanţi confuzi.
Monica Stănilă: Nu am propuneri.
Luminiţa Corneanu: Să-i invite la Colocviu pe Ioan Es. Pop, Filip Florian, Mircea Vasilescu şi Dan C. Mihăilescu, în calitate de invitaţi speciali la fiecare dintre cele patru secţiuni.
Luigi Bambulea: Ar fi fost programarea la ore diferite a dezbaterilor, în aşa fel încât participanţii de drept la o secţiune să poată fi urmăriţi, cuminte, de pe margine, de participanţii de drept ai unei alte secţiuni. Se presupunea, e adevărat, mult timp disponibil; astfel că singura mea propunere o repetă pe alta, deja făcută: invitarea unor scriitori sau critici realmente valoroşi, nu neapărat în topul pieţei sau cu capacităţi de-a ridica stadioane în picioare, dar care să aibă, cu adevărat, ceva de spus. Fiindcă adevăratul dialog de aici, cred, va începe. Ca şi eficienţa întâlnirii noastre.
Ovidiu Baron: 1. Secţiune de creaţie. Stimulează creativitatea şi poate aduce un plus de implicare. 2. Secţiune-cenaclu, cu două-trei lecturi scurte urmate de dezbateri. Ajută în privinţa socializării.
[...] Aşteptările mele erau minimale, luând în considerare precedentele ediţii la care participasem (Bucureşti şi Cluj), iar ceea ce eu consideram a fi eşuat înainte se datora în primul rând participanţilor, şi nu organizatorilor. Nu doar cei din „generaţia 2000” au participat la CTS, însă douămiiştii au fost, vrând-nevrând, în centrul manifestării, iar printre preocupările principale ale douămiiştilor s-au numărat de la început dezinteresul faţă de orice acţiune instituţionalizată şi împărţirea în grupuri şi grupuleţe, care îşi afirmă individualitatea şi îşi arată dispreţul binevoitor faţă de celelalte grupări douămiiste. Majoritatea veneau pentru a „sonda piaţa”, nu pentru că îi lega un deziderat comun. Pornind de la aceste premise este lesne de înţeles de ce ediţiile anterioare ale CTS nu au avut succesul scontat, iar din punctul meu de vedere nici anul acesta nu avea mai multe şanse. Ei, bine, mă bucur că m-am înşelat. [...]